AUTOBAZA TURSIB STRADA CALEA DUMBRĂVII
În perioada 1965 – 2016, transportul local din Sibiu a funcționat în autobaza de pe Calea Dumbrăvii nr. 133–135.
În această perioadă, întreprinderea a funcționat sub denumirile ITS, IJTL și Tursib. Mai jos este disponibil un film de prezentare a societății realizat în anul 2014.
AUTOBAZA TURSIB STRADA MUNCHEN
În luna mai 2008, Tursib a propus Primăriei Municipiului Sibiu schimbarea locației sediului social într-o zonă industrială.
Argumente pentru schimbarea locaţiei autobazei:
- Amplasarea vechiului sediu într-un cartier rezidențial al orașului avea impact negativ asupra mediului înconjurător și asupra locuitorilor din zonă, din cauza emisiilor de noxe și a poluării fonice.
- Utilitățile (apă, canal, gaz) erau vechi și depășite.
- Amplasarea depozitelor era nefuncțională.
- Pentru modernizarea și ridicarea la standarde europene a vechiului sediu ar fi fost necesare investiții majore, care, chiar dacă s-ar fi realizat, nu ar fi putut asigura optimul ciclului tehnologic.
- În prima jumătate a anului 2011 s-a efectuat „Studiu de fezabilitate”, având la bază un concept general, în care au fost ordonate optim toate funcţiunile necesare.
În prima jumătate a anului 2011 s-a realizat studiul de fezabilitate, având la bază un concept general prin care au fost organizate optim toate funcțiunile necesare.
Cerințele de bază ale viitoarei investiții:
- modernizarea activităților de mentenanță
- optimizarea proceselor de muncă și a volumului de muncă implicat
- reducerea costurilor de operare
- reducerea poluării mediului (zgomot, CO₂ etc.)
- creșterea calității și eficienței TURSIB
- gestionarea eficientă a energiilor și a deșeurilor
Terenul pe care urma să fie realizată investiția se afla în zona industrială vestică a municipiului Sibiu, în apropierea Aeroportului Internațional Sibiu, la aproximativ 6 km de centrul municipiului și la aproximativ 4 km de centura ocolitoare.
Suprafața terenului era de aproximativ 35.000 m², fiind mărginit la sud de strada Munchen, iar la est și nord de strada Barcelona.
În 1 aprilie 2014, Tursib – reprezentată de Adrian Popa, director general – și Primăria Municipiului Sibiu, reprezentată de Klaus Iohannis, primar la acea dată, au semnat contractul pentru un credit în valoare de 4,8 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Fondurile urmau să fie investite în construcția unei noi autobaze în Zona Industrială Vest.
În 26 martie 2015, în prezența Astrid Fodor, primar interimar al Municipiului Sibiu la acea dată, au început lucrările de construcție a noului sediu al TURSIB S.A., societatea de transport public din Sibiu.
La finalul anului 2016, vechiul sediu a fost relocat în noua locație de pe strada Munchen nr. 1, Sibiu.
AUTOBAZA TURSIB STRADA MONACO
În data de 12 decembrie 2026 a fost inaugurată noua autobază TURSIB de pe strada Monaco, un proiect important pentru Sibiu și un pas înainte în modul de operare al transportului public în anii următori. Investiția extinde capacitatea operațională a TURSIB și contribuie la creșterea standardului de calitate al serviciilor oferite.
Realizarea acestui obiectiv a fost posibilă datorită colaborării dintre Primăria Municipiului Sibiu, TURSIB S.A., a proiectantului general S.C. ING PROIECT MANAGEMENT S.R.L. și a echipei de constructori formați din: TOTAL NSA AG CONSTRUCT S.R.L., PRO HART GROUP S.R.L., ING PROIECT MANAGEMENT S.R.L., MTD SIMPLU CONSTRUCT S.R.L. și MOB VAD S.R.L.
Noua autobază a fost proiectată pentru a răspunde standardelor tehnice ale unei flote moderne de autobuze și include:
- O suprafață construită de 15.834 mp, cu o înălțime maximă de 14,41 m
- 104 locuri de parcare pentru autobuze și 54 locuri pentru autovehicule mici (inclusiv pentru persoane cu dizabilități)
- 38 stații de încărcare lentă (29 ×120 kW cu două pistoale, 6 × 90 kW)
- 3 stații de încărcare rapidă de 180 kW tip pantograf
- O structură metalică de 1.134 tone, cu două deschideri principale de 36 m și 13 travee de 14 m
- Acoperiș metalic cu sistem complet de colectare pluvială și 252 panouri fotovoltaice, putere instalată 168 kW, susținută de două invertoare de 100 kW
- 8 module prefabricate pentru birouri administrative și grupuri sanitare (inclusiv cu acces pentru persoanele cu dizabilități)
- Post de transformare – 2× Trafo 1600 kVA, punct de conexiune 20 kV
- Bazin de rezervă pentru incendiu de 350 mc, platformă pentru grup electrogen și bazin de retenție pentru gestionarea apelor pluviale
- 7.600 mp de spații verzi
Valoarea totală a contractului de execuţie este de 44.744.647.25 lei, proiectul reprezentȃnd un pas important pentru modernizarea transportului public și pentru creșterea calității serviciilor oferite.
Lucrările au fost realizate în perioada 02.12.2024 și 17.11.2025, respectând graficul de implementare.
În prezent, Tursib funcționează cu sediul în Sibiu, str. Munchen nr. 1, unde se află și o autobază. Cea de-a doua autobază, destinată autobuzelor electrice, se află în Sibiu, pe str. Monaco. Cele două autobaze sunt situate la o distanță mică una de cealaltă, ceea ce permite o operare eficientă a transportului public. Autobaza de pe str. Calea Dumbrăvii nu mai este operațională
![English [EN]](/assets/flag-en-f173d0c16e325ea0cc5fc2dcfc53f382bee8a4702b095a2a9c41f8b91f92e1b4.png)
![Deutsch [DE]](/assets/flag-de-fc86fe2c1739e87c87865b4f552f4e080ffb0042afbeec1852fb31c9511369f8.png)